Anul 2025 a adus o scădere a numărului de solicitări pentru biletele de tratament balnear în județul Botoșani, conform datelor oficiale furnizate de Casa Județeană de Pensii (CJP) Botoșani. Cu toate acestea, gradul de valorificare a locurilor repartizate a rămas la un nivel extrem de ridicat, confirmând faptul că botoșănenii prețuiesc aceste facilități pentru sănătate.
În această perioadă, opțiunile sunt limitate din cauza tergiversării aprobării bugetului. Totuși, conducerea instituției anunță vești bune pentru cei care vor să ajungă pe litoral.
„În momentul de față nu avem bilete disponibile decât pentru complexe balneare aflate în proprietatea noastră. Toată lumea așteaptă foarte mult marea, că se apropie sezonul, probabil în a doua serie din iunie vom avea disponibile și bilete pentru mare, tratamente la mare”, a declarat, miercuri, directorul CJP Botoșani, Cristina Anton.
În cursul anului 2025, CJP Botoșani a înregistrat un total de 4.034 de cereri din partea pensionarilor și asiguraților, în scădere comparativ cu anul 2024, când au fost depuse 4.722 de solicitări. Din totalul cererilor, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a alocat județului Botoșani 2.252 de bilete. Dintre acestea, 2.177 de bilete au fost efectiv vândute, ceea ce reprezintă un procent de valorificare de 96,67% (ușor sub nivelul de 97,41% înregistrat în 2024).
Un aspect important îl reprezintă cele 393 de bilete acordate complet gratuit veteranilor de război, persoanelor cu handicap, pensionarilor de invaliditate și altor beneficiari de legi speciale. În anul 2025, prețurile standard pentru un bilet de tratament (care include 16 zile de cazare și 12 zile de tratament efectiv) au fost de: 3.156 lei pentru un hotel de 2 stele, 3.348 lei pentru un hotel de 3 stele.
Pentru pensionari, contribuția financiară personală este fixă: 50% din cuantumul total brut al pensiei din luna anterioară repartiției. Este important de reținut că la calculul acestei contribuții nu se iau în considerare sumele primite ca drepturi restante, indemnizațiile pe legi speciale și nici indemnizația de însoțitor pentru pensionarii încadrați în gradul I de invaliditate. Criteriile complete de acordare și punctajele pot fi consultate direct la sediul instituției sau pe site-ul oficial CJP Botoșani.
Pe parcursul celor 18 serii organizate în 2025, beneficiarii au avut la dispoziție rețeaua proprie a Societății de Tratament Balnear (TBRCM), care include stațiuni precum Amara, Covasna, Geoagiu, Lacul Sărat, Moneasa, Nicolina sau Băile 1 Mai. Pentru a acoperi cererea mare, CNPP a suplimentat locurile prin contracte cu operatori privați. Printre cele mai solicitate destinații de către pensionarii botoșăneni se numără Vatra Dornei, Mangalia, Neptun, Târgu Ocna, Băile Herculane, Sovata și Băile Felix.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia