FOTO Tragedie! Botoșănean mort după ce a fost strivit de o căruță

Un bărbat în vârstă de 39 de ani și-a pierdut viața după ce a fost prins sub o căruță încărcată cu plăci de azbociment. Tragedia s-a produs, sâmbătă, pe un câmp de pe raza comunei Nicșeni. Un localnic care trecea prin zonă a descoperit căruța și a sunat după ajutor la 112.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, la caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, dar și unul aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

„Folosind accesoriile specifice, pompierii au acționat rapid pentru a-l scoate de sub căruță. Din nefericire, cadrele medicale prezente la fața locului nu au putut decât să constate decesul”, precizează sursa citată.

Cazul a fost preluat de Poliție, care urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs nenorocirea.

FOTO Un tânăr din Botoșani a obținut marele premiu la Concursul Național de Culturism și Fitness. Este un model de ambiție și disciplină!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *