Un adolescent din Botoșani, rănit în accidentul de noaptea trecută, se zbate între viață și moarte pe patul de spital. Băiatul este în comă

Un adolescent din Botoșani, rănit în accidentul de noaptea trecută de la Darabani, se zbate între viață și moarte pe patul de spital. Este vorba despre un tânăr de 17 ani care a ajuns în comă la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, iar medicii ieșeni fac eforturi disperate pentru a-l ține în viață.

Celelalte trei victime, printre care și tânăra de 19 ani care conducea autoturismul în momentul nenorocirii, se află internate la Spitalul Județean Botoșani, având mai multe leziuni.

Tânăra conducea autoturismul, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului, iar mașina a ajuns cu roțile în sus, fiind puternic avariată. Atât ea, cât și ceilalți trei tineri care erau în mașină au fost răniți și au fost transportați la spital. Potrivit polițiștilor, tânăra a fost testată cu aparatul etilotest și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

„A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, ne-au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.

Tinerii au între 17 și 19 ani

Patru tineri cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma accidentului de la Darabani. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau trei băieți și o fată.

„La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță. Aceștia au constatat că autoturismul era răsturnat pe cupola și toate persoanele erau ieșite din interior. Acestea au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria mașinii”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *