FOTO Incendiu într-o localitate din Botoșani. Un bătrân a sunat, speriat, la 112

Un incendiu a avut loc marți după-amiază, într-o localitate din județul Botoșani. Un bătrân din localitatea Ringhilești a tecut prin clipe grele după ce bucătăria de vară a luat foc de la jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.

Acesta era îngrijorat că flăcările s-ar putea extinde și la casă, care era lipită de anexă și a sunat după ajutor, la pompieri.

Două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, dar și pompierii voluntari din comuna Santa Mare, au ajuns la fața locului. Aceștia au acționat rapid și au stins incendiul înainte ca flăcările să se extindă la casă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *