FOTO Profesor din Botoșani găsit mort la marginea unui drum. Era împușcat cu o armă de vânătoare

Foto: Antena3CNN

Un profesor din Botoșani a fost găsit împușcat într-o mașină, miercuri, la marginea drumului național D.N. 29 C, la ieșirea din localitatea Cucorăni. Este vorba despre un cadru didactic de 51 de ani, din municipiul Botoșani, care s-ar fi împușcat cu o armă de vânătoare.

„Astăzi, în jurul orei 14:00, am fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că pe marginea drumului național D.N. 29 C, la ieșirea din localitatea Cucorăni, a fost găsită o persoană inconștientă. În urma deplasării la fața locului a fost identificat un bărbat, de 51 de ani, din municipiul Botoșani, care prezenta o plagă prin împușcare, în zona pieptului, iar în proximitatea acestuia se afla o armă de vânătoare. Echipajul medical solicitat să intervină a constatat decesul bărbatului. Ulterior, s-a stabilit faptul că botoșăneanul este deținător legal de armă de vânătoare”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.

FOTO & VIDEO Ne mândrim cu el! Un botoșănean, singurul român din istorie care a reușit să ajungă în finala K1 World Grand Prix. „A fost magic”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *