Singura asistentă care a avut grijă de Alexandra în ultimele ore de agonie. „Când s-a întors a început să-i curgă sânge pe nas, pe gură”

Mama Alexandrei, mămica de 25 de ani moartă la maternitate, a dezvăluit că singurul ajutor pe care fiica sa l-a primit în timpul agoniei sale a fost de la o asistentă medicală care era de serviciu în ziua respectivă. Doina Miron spune că aceasta a stat cu ea și a dus-o la baie atunci când a avut nevoie.

Asistenta a stat cu ea, Ramona Baltă, am înțeles că așa o cheamă. A dus-o și la baie în brațe că nu își mai simțea picioarele. Cred că ea nu știa, credea că a făcut un atac de panică atunci când a spus că nu are aer. I s-a pus oxigen. Era foarte agitată că nu avea aer, iar la un moment dat când s-a întors a început să-i curgă sânge pe nas, pe gură, atunci și-au dat ei seama de gravitatea situației”, a mărturisit femeia marți, când a fost chemată la audieri de anchetatori.

Membrii familiei, chemați la audieri

Membrii familiei Alexandrei Ivanov, gravida de 25 de ani, care a decedat în maternitate, în urma neglijenţei cadrelor medicaleau fost chemați, marți, la audieri, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani. Părinții, soțul și fratele Alexandrei au mers în fața anchetatorilor alături de avocata Gianina Vera Poroșnicu.

Mama Alexandrei, Doina Miron, a făcut pentru prima dată mărturisiri despre această tragedie. Și-a pierdut fiica pe care o iubea ca pe ochii din cap, iar acum nu știe cum să își liniștească cei trei nepoței, care întreabă continuu de mămica lor.

„Cerem să se facă dreptate. Și cerem, deși și eu lucrez în sistemul sanitar, mai multă empatie pentru pacienți. Pe ea oricum nu o mai putem aduce înapoi, dar… nu știu… prea multă durere. De la mesajul acela (n.r. Nu am aer) nu am mai putut. Deci eu am avut încredere în oameni, în colegele mele, în sistem, că așa puteam să mă duc că și eu eram de gardă, puteam să mă duc peste medic, dar am zis că nu îndrăznesc pentru că asta este… noi pentru asta lucrăm, pentru asta muncim, să ajutăm oamenii. Deci nicio clipă nu m-am gândit că nu o să intervină. Dar după ce am văzut mesajul „Nu am aer”, nu i-a mai răspuns la telefon absolut nimeni, atunci am plecat la maternitate și îmi pare rău, regret, bine că regretele sunt târzii de acum, dar puteam să mă duc peste ea, mă duceam acolo, lăsam serviciul, nu știu”, a declarat mama Alexandrei.

Femeia spune că a vorbit toată noaptea prin mesaje cu asistentele, care au asigurat-o că Alexandra este bine îngrijită.

Ți se face pielea de găină! Ultimul mesaj trimis de Alexandra, gravida moartă în maternitatea Botoșani, către mama sa

 

One thought on “Singura asistentă care a avut grijă de Alexandra în ultimele ore de agonie. „Când s-a întors a început să-i curgă sânge pe nas, pe gură”

  1. Sa fie chemati la „audieri” criminalii de medici si asistentele medicale șpāgare din casa mortii =
    clādirea Maternitātii, nu membrii familiei!
    Rusine!
    Numai cu bani de mitā si șpāgi consistente te bagā in seamā, si eu am trecut prin așa ceva, cu copilul meu! Sā-i batā DUMNEZEU!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *