FOTO Articole electronice și electrice de peste 384.000 de lei, descoperite la Racovăț în două mijloace de transport

28 august 2023

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăţ a descoperit, în două autovehicule, 195 de articole electronice și electrice în valoare de peste 384.000 de lei, informează printr-un comunicat ITPF Iași.

În data de 26 august., în jurul orei 02.00 în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăţ  – I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru a ieși din ţară, doi cetățeni ucraineni, în vârstă de 38, respective 39 de ani, fiecare conducând câte un autovehicul înmatriculat în Ucraina.

În baza unei analizei de risc, echipa comună, formată din polițst de frontieră și lucrător vamal, a efectuat un control amănunțit asupra mijloacelor de transport în urma cărora au descoperit ascunse şi nedeclarate, 195 de articole electronice și electrice, bunuri care trebuiau plasate sub un regim vamal, în valoare de aproximativ 384.111 de lei.

În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun, transmite sursa citată.

Ancheta de la Maternitatea Botoşani/ Cadrele medicale nu au evaluat corect durerile Alexandrei

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia