Anchetă la Maternitate după moartea Alexandrei. Va fi analizat modul în care au fost respectate protocoalele terapeutice

O echipă de specialiști de la Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani va analiza modul în care au acționat cadrele medicale în cazul Alexandrei, tânăra mămică de 25 de ani, moartă la Maternitate, dar și cauza decesului.

„La nivelul Spitalului Județean de Urgență Mavromati s-a constituit o echipă de specialiști care să analizeze cauza decesului și modul cum au fost respectate protocoalele terapeutice în vigoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, Ioan Asaftei.

Și Direcția de Sănătate Publică Botoșani, care este principala autoritate sanitară din Botoșani, a demarat o anchetă în acest caz.

Alexandra Ivanov se afla la a cincea sarcină, cu trei nașteri naturale și un avort spontan în antecedente, cu amenoree de 13 săptămâni și sarcină (ecografie corespunzător pentru 12 săptămâni) oprită în evoluție, potrivit cadrelor medicale de la Maternitatea Botoșani.

S-au efectuat investigații de laborator și paraclinice, conform protocolului în vigoare. Nu s-a impus evacuarea sarcinii în cursul nopții, deoarece sângerarea genitală externă a fost foarte redusă, colul uterin închis, fără semn de avort în evoluție”, a declarat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean  Botoșani.

Pe 18 august, la ora 7.30, tânăra a prezentat o degradare bruscă a stării de sănătate cu dispnee severă, sângerare abundență la nivelul căilor aeriene superioare, motiv pentru care a fost transferată pe Secția ATI, unde s-a instituit manevre complexe de reanimare. În ciuda eforturilor depuse de medici, la ora 8.20, s-a adeclarat decesul pacientei  prin stop cardiorespirator.

Tânărul din Botoșani dispărut la Constanța este agent de poliție. Botoșăneanul, căutat în continuare de scafandri

One thought on “Anchetă la Maternitate după moartea Alexandrei. Va fi analizat modul în care au fost respectate protocoalele terapeutice

  1. cine să respecte protocoalele?
    doar asistenții poate, că medicilor puțin le pasă!
    cine o să fie tras la răspundere?
    bineînțeles un asistent!
    medicul trebuie să doarmă în gardă, că doar așa a spus deșteptul de preda marele șef chirurg de la Mavromati!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *