Petiție online pentru Alexandra, mămica din Botoșani, gravidă, care a murit la spital. „Dreptate pentru Alexandra”

Moartea Alexandrei, mămica de 25 de ani, din Botoșani, însărcinată, a stârnit un val de reacții negative la adresa cadrelor medicale care s-au ocupat de ea în perioada cât a fost internată. Rudele și prietenii cer acum tragerea la răspundere a tuturor celor care au tratat-o cu indiferență.  În acest sens, a fost inițiată și o petiție pentru strângerea de semnături: „Dreptate pentru Alexandra”.

„Prin această petiție, vreau câți mai mulți susținători pentru a se face  dreptate pentru un suflet pierdut din cauza unor erori medicale, a nepăsării și indiferenței. Este un caz foarte grav care nu este singurul în maternitatea din Botoșani , acolo unde ar trebui să se nască noi suflete nu să se piardă. Sper ca vinovații să plătească”, susține inițiatorul petiției.

Vezi aici petiția!

Femeia se afla la a cincea sarcină, cu trei nașteri naturale și un avort spontan în antecedente, cu amenoree de 13 săptămâni și sarcină (ecografie corespunzător pentru 12 săptămâni) oprită în evoluție, potrivit cadrelor medicale de la Maternitatea Botoșani.

S-au efectuat investigații de laborator și paraclinice, conform protocolului în vigoare. Nu s-a impus evacuarea sarcinii în cursul nopții, deoarece sângerarea genitală externă a fost foarte redusă, colul uterin închis, fără semn de avort în evoluție”, a declarat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean  Botoșani.

Pe 18 august, la ora 7.30, tânăra a prezentat o degradare bruscă a stării de sănătate cu dispnee severă, sângerare abundență la nivelul căilor aeriene superioare, motiv pentru care a fost transferată pe Secția ATI, unde s-a instituit manevre complexe de reanimare.

În ciuda eforturilor depuse de medici, la ora 8.20, s-a adeclarat decesul pacientei  prin stop cardiorespirator.

Examenul necroptic va stabili cauza decesului”, a precizat Ioan Asaftei.

Cazul a ajuns și în atenția polițiștilor care au deschis o anchetă.

Se efectuează cercetări pentru infracțiunea de ucidere de culpă”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean. Trei copii, o fetiță de șase ani și doi băieței de patru, respectiv un an, au rămas orfani de mamă.

Ea este mămica de 25 de ani, din Botoșani, gravidă, care a murit la spital. „Criminalilor, o să răspundeți pentru nepăsarea voastră”

68 thoughts on “Petiție online pentru Alexandra, mămica din Botoșani, gravidă, care a murit la spital. „Dreptate pentru Alexandra”

  1. Este o practica aceasta, sa nu deranjeze dr din somn, sa lase pacientele pana dimineata cu sangerari, cu dureri. Trebuie sa inceteze practica aceasta!!! Sa iasa vinovatul, medicul de garda, si sa le spuna princilor de ce mamica lor nu va mai veni niciodata acasa!!! Sa le spuna ca somnul lui a fost mai important decat viata mamicii lor!

    1. sunt de acord sa fie trași la răspundere este strigător la cer numai putem sa fim în siguranță nici măcar la spital ? Eu cer dreptate ca puteam aa fiu eu în locul ei asa ca sunt și voi fii de acord cu petiția asta

  2. toți pentru Alexandra, suntem mamici si viitoare mamici. prin nepăsarea medicilor oricui se poate Întâmpla.

  3. Să fie trase la răspundere cadrele medicale care au tratat-o cu indiferență pe această mamă tânăra însărcinată!

          1. Bunul Dumnezeu sa dea putere familiei, ca sunt greu incercati…Bietii copilasi au ramas fara mamă din cauza unor incompetenți. Sa speram ca
            i se va face dreptate .Rușine celor care au pretenția sa fie numiți „doctori”.

  4. Sa se facă dreptate pentru copilașii care au rămas fără mamă!! cadrele medicale ,asistentele,moașele ,te tratează după cum au chef până nu le bagi in buzunar !!! păcat ,mare păcat,fata tânără!

    1. Asistenta care a fost de garda a stat toata noaptea cu Alexandra si a incercat sa cheme dr de garda. Pana si fratele Alexandrei a spus asta. Nu ii puneti pe toti in aceeasi oala. Dar ca de obicei vor plati cei nevinovati…

  5. Să sperăm ca se va face dreptate !!! Și sa fie aspru pedepsiți ! Au lăsat 3 copilași fără mamă 😢 RUȘINE SA LE FIE !!!

  6. cum se poate trata cu atâta neglijență și neprofesionalism un pacient care ajunge cu dureri îngrozitoare la spital??cadre medicale doar cu numele că nici în evul mediu nu cred că te pot trata într-un asemenea fel.Nu au ce căuta asemenea persoane in spitale. Fără bun simț că răspundeți de viețile oamenilor!!rușine sistemului românesc de sănătate!!!

  7. Toate cadrele medicale care au tratat o cu indiferentà sà fie trase la ràpundere si apoi excluse din ministerul sànàtàtii….

    1. Trebuie ca cei vinovati pentru moartea Alexandrei,sa fie traşi la raspundere,si sa plateasca,pentru nepasarea,indolenta cu care au tratat situatia ei !
      Si,nu in ultimul rând,sa li se retragă celor vinovati,dreptul de a mai profesa vreodata ca medici !

  8. Sa li se retraga dreptul de libera practica si sa faca puscarie.
    Este o crima si sa fie pedepsiti conform legi.

  9. Sa li se retraga dreptul de libera practica si sa faca puscarie.
    Este o crima si sa fie pedepsiti conform legi.

  10. Este strigător la cer. . . asa ceva este de neiertat… să mori cu zile fin cauza unor incompetenți!!
    Toți cei care au fost de gardă ar trebui să aibă anulat dreptul la libera practică pe viață!!

  11. Este groaznic, ce se întâmplă în spitalele din tara noastră. Cine răspunde pentru decesul mamei??? Cum explicați voi la copii ca mama nu va mai veni.
    Cine a fost de garda în seara respectiva, afara cu voi, infirmiere, asistente, doctor,la închisoare.

  12. Dreptate pentru Alexandra !!!!! Vinovații sa fie aspru pedepsiți inclusiv cu suspendarea dreptului de a mai profesa în domeniu !!!!!!!! Au dat dovada de nesimțire și respect pt pacient deoarece știu ca nu sunt trași la răspundere pt ceea ce se întâmplă. Familia trebuie ajutata și susținută sa meargă pana în pânzele albe pt dreptate . Am rugămintea la cei care sunt în măsura sa ajute pt cei 3 copilași condamnați sa crească fără mămica lor !!! O durere enorma 😢😭

  13. Să fie trași la răspundere pentru că au lăsat o mamă să moară sub ochii lor nu sau gândit că rămân trei copilaș la o vârsta așa fragedă fara mamă.Și eu sunt mama de 4 copilași dar când am auzit această veste mi sa rupt sufletul sărăcuți copilași câtă durere este în sufletele lor.

  14. Dreptate pt. Alexandra! Vinovații sa răspundă penal și sa le fie retras dreptul de a mai profesa în domeniul medical

  15. Îmi pare rău că nu se va face nimic în privința asta, au fost multe cazuri de astfel și totul sa uitat după câteva zile, toții sunt mână în mână și acest caz trist se va uita în câteva zile, eu personal ia-și bagă în pușcărie pe viață și statul să se angajeje public că acei copilași fără mamă să fie îngrijiți toată viața lor până când copii se vor pune pe picioare, o poveste tristă dar adevărată asta se întâmplă în spitalele de stat mori cu zile pe acele blestemate de scaune și trec pe lângă tine oamenii care nu au suflet, medici au ajuns ca bisericile fabrică de banii, ai bani, flori, cafele, etc , da ești luat de pe scaun și tratat cât de cât să nu te ignore….🥺etc.😡
    Sunt multe de spus dar mă opresc aici…🥹

  16. Sper sa nu se musamalizeze si decedata sa fie vinovata. Ar fi foarte grav. Imi doresc sa vad si eu scuze sau sa isi ceara iertare public. Si doamna doctor care o avea in evidenta si se ocupa de Alexandra, si dumneaei a primit un mesaj de disperare. Oare de ce s-a ajuns aici? Au salarii, au drepturi cu nemiluita, ca fac garzi asta este sunt platiti si inca bine, nu spune nimeni sa nu se odihneasca, dar sa lasi un om sa moara este criminal gestul.
    Ridicat dreptul de libera practica, sa mai faca niste cursuri de bune practici in relatia medic pacient.
    Domnilor doctori sunteti si voi oameni nu dumnezei, coborati cu picioarele pe pamant. De la noi cei multi primiti salariul, din munca si contributiile noaste, si atunci avem si noi drepturi.

  17. Solicit „însănătoşirea” sistemului medical din România!!! Îmi doresc ca empatia,umanitatea si profesionalismul să fie normalitate în spitale.

  18. Dreptate pentru Alexandra CRIMINALII SA PLATEASCA CU PROPRIA VIATA !!!!!! 😭
    Nu imi pot imagina copilasii ei cum e striga si o cauta 😭😭😭😭😭

  19. Măsuri drastice ptr.cei vinovaṭi, să răspundă conform legii, stop statului corupt şi mafiot!

  20. 1.Sa nu mai aibă dreptul sa mai profeseze niciodată
    2. Sa fie pedepsiți cu 30 de ani de închisoare la zi
    3. Camere de supraveghere in saloane, cabinete medicale, etc.
    4. Supraveghere 24/24
    5. Monitorizare responsabila
    Hai sa nu mai permitem așa ceva și multe altele.
    Drum lin Alexandra

  21. Sper din suflet ca doctorii sa isi faca meseria cum trebuie!Daca nu va place dragilor munca ce o prestati plecati si lasati doctori competenti si cu inima buna!Asemenea si pentru asistente

  22. Dreptate pentru Alexandra

    Drum lin pe aripi de Înger. Dumnezeu sa mângâie inimile familiei și oamenilor îndurerați.

  23. Dreptate pentru Alexandra!
    Vinovații trebuie să plătească! Licența medicală revendicată! Ăștia nu sunt demni de meseria lor!

  24. Vinovații sa fie pedepsiți cu închisoare pe viața , ochi pentru ochi. Sa le fie Rușine tuturor cadrelor medicale de la Botoșani .

  25. Sa se facă dreptate !!!! Conducerea spitalului sa plătească ! Ochi pt ochi , dinte pt dinte ! Viața Alexandrei s-a sfârșit din cauza nepăsării ! România , trezește te !!! Prea mulți tineri mor n NN

  26. Să se facă o anchetă serioasă, nu cum se fac de obicei. Măcar atât! Oricum nimeni și nimic nu o va aduce înapoi pe Alexandra! Și culmea, o și cunoșteam!!!!

  27. O împuțeală fără scrupule. Pentru ce se numește urgență dacă lasă oamenii să moară ? Acum a mai rămas lecția de învățat, să mulțumim familiei care suferă cumplit, poate acum iau impuțiții în serios urgențele. Zece ani de pușcărie este puțin și fără rost. Mai bine puneți-l să plătească pensie la copiii rămași fără mamă.

  28. DREPTATE PENTRU ALEXANDRA ‼️

    Vinovații sa fie pedepsiți cu închisoare pe viața❗️

    DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCA 🥺🥀🕊️🕊️

  29. sa se facă dreptate!!! și sper din suflet sa nu uitam de cazul acesta la fel că celelalte. plec bolnav de acasă că sa mă întorc sănătos de la spital nu în sicriu😥 Dumnezeu sa te ierte și să îți veghezi copilași din ceruri Alexandra! sincere condoleanțe și putere familiei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *