Familie din Botoșani terorizată în propria gospodărie. Depozit de furaje incendiat noaptea trecută

O familie din județul Botoșani este terorizată, de mai multe luni, de niște consăteni. Este vorba de o familie din Copălău, care, noaptea trecută, s-a trezit cu un depozit de furaje incendiat. Asta vine la câteva luni după ce un tânăr de 18 ani și unchiul acestuia au intrat peste ei în gospodărie, l-au agresat pe proprietar și au distrus o mașină.

Mihai Panțiru are 51 și este un fermier respectat din Copălău. În noaptea de luni spre marți, acesta a intrat în casă să se culce, dar s-a trezit deodată cu 1.000 de baloți de baie arzând. Vecinii au sărit în ajutor și au limitat pagubele.

Familia Panțiru are camere de supraveghere pe întreaga gospodărie, iar din imagini surprinse la momentul se vede cum o persoană dă foc furajelor.

imagini surprinse pe camerele video ale familiei Pantiru

„Noi nu avem dușmani. Totul se întâmplă de când băiatul acesta a intrat peste el (n.r.- peste proprietarul casei, Mihai Panțiru) și l-a bătut și a fărmat mașina. Au început să ne viziteze mașini, să avem probleme. Aseară, pe la 10.40, tatăl meu a intrat în casă și în scurt timp baloții au început să ardă”, a spus Iuliana Pantiru, fiica lui Mihai Panțiru.

Poliția a început o anchetă în acest caz. De altfel oamenii legii au intrat și în posesia imaginilor de pe camerele de supraveghere .

Adversitatea dintre familia Panțiru și tânărul suspectat că ar fi dat foc la furaje a început în primăvară după ce Mihai Panțiru ar fi făcut o plângere la Poliție privind furtul unor oi. Anchetatorii au stabilit că tânărul ar fi furat cinci ovine și i-ar fi făcut acestuia dosar penal.

Citește știrea inițială Cei doi tineri din Botoșani care au distrus o mașină și apoi au intrat în casa unui bărbat și l-au agresat, arestați preventiv. Cine sunt ei!

 

Un tânăr din Botoșani obține o finanțare de peste 4 milioane de lei pentru construcția unei ferme zootehnice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *