Botoșănean prins la volan drogat cu cocaină

Un botoșănean a fost prins la volan drogat cu cocaină. Un echipaj de poliție din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei – Compartimentul Rutier, în timp ce se afla pe strada Unirii, din municipiul Vatra Dornei, județul Suceava, în seara zilei de 29 iulie, a oprit pentru control autoturismul condus de către un bărbat din comuna Răchiți, judeţul Botoșani.

Conducătorul auto în cauză, a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. Întrucât existau suspiciuni cu privire la comportamentul acestuia, s-a procedat la testarea cu aparatul Drugtest Dragger rezultatul testului fiind ,,Pozitiv” pentru substanța „Cocaină”, fapt pentru care a fost condus la Spitalul municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii substanțelor psihoactive.

„În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală potrivit art. 336 alin. (2) din Codul penal, iar cercetările sunt efectuate de către polițiștii Compartimentului Rutier Vatra Dornei”, precizează polițiștii suceveni.

Zi neagră! Administratorul unei firme din Botoșani a trecut la cele veșnice după o grea suferință

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *