A murit ucenica părintelui Cleopa, monahia Maria Nicău

Monahia Maria Nicău de la Mănăstirea Văratec a trecut la Domnul joi, 13 iulie, la vârsta de 93 de ani. Înmormântarea maicii va avea loc sâmbătă, 15 iulie, începând cu ora 11.00, la Mănăstirea Văratec, judeţul Neamţ.

S-a născut cu numele de Ana, în data de 30 martie 1930, într-o familie de oameni creştini şi modeşti din Mitocul Bălan. De mică îşi petrecea copilăria pe lângă mănăstirile nemţene, cunoscând pustnici ce se nevoiau în acele vremuri prin împrejurimi.

A fost ucenică a părintelui Cleopa, de la care a învăţat şi înţeles dragostea vieţii monahale.

A intrat ca ucenică în Mănăstirea Văratec în anul 1947, însă necruţătorul decret 410 a obligat-o să se întoarcă înapoi în lume pentru o vreme. Revenind în mănăstirea de metanie, şi-a continuat viaţa într-o smerenie retrasă în căsuţa modestă din vatra mănăstirii imitând, pe cât posibil, asemenea fratelui ei, părintele Proclu, o viaţă pustnicească.

Întotdeauna a primit în curtea ei cu bucurie pe oricine o vizita, dându-le răspuns la toate frământările şi întrebările lor, rugându-se pentru toţi. Cu timpul, cei care au căutat-o şi au iubit-o şi-au găsit sprijin în rugăciunile şi sfaturile ei.

Retrasă şi smerită, la îndemnul părintelui duhovnic de atunci, părintele Adrian Tănăselea, a fost călugărită şi luată în grijă de maica stareţă, stavrofora Iosefina Giosanu, dându-i numele de Maria.

Bătrâneţea şi asprimea vieţii au ţintuit-o la pat pentru ultima perioadă a vieţii. A fost un exemplu de credinţă si răbdare. Dumnezeu a rânduit să o cheme în Împărăţia Cerurilor în dimineaţa zilei de 13 iulie 2023, în chilia în care s-a nevoit, fiind supravegheată de rasofora Arsenia Tănase, cea care i-a fost alături şi a îngrijit-o cu multă dragoste şi devotament.

Cleopa Ilie, născut Constantin Ilie (n. , Sulița, Botoșani, România – d. , județul Neamț, România) a fost arhimandrit și stareț la Mănăstirea Sihăstria.

Părintele Cleopa (pe numele de mirean, Constantin) s-a născut într-o familie de țărani, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei lui Alexandru Ilie. A urmat cursurile școlii primare din satul natal, făcând apoi trei ani de ucenicie duhovnicească la schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea.

Sursa: r3media.ro

FOTO Imagini șocante dintr-un cămin de bătrâni privat din Botoșani! Seniori cu ochii vineți, lăsați dezbrăcați, hrăniți cu porții minuscule. Ce se întâmplă atunci când vin controalele

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *