Un bărbat din Botoşani şi-a făcut milă de un om, iar acesta i-a luat viaţa. Criminalul, arestat preventiv

Botoşăneanul care, la începutul lunii iunie, l-a ucis pe omul care îi întinsese o mână de ajutor a fost arestat. Tribunalul Botoşani a emis, vineri, un mandat de arestare preventivă, pe numele lui Mihai Timofte, sub acuzaţia de omor.

Tragedia s-a produs pe 6 iunie în localitatea Mănăstirea Doamnei din comuna Curteşti, acolo unde Gheorghe Coteaţă avea o casă. Botoşaneanul de 54 de ani, care locuia singur, îşi făcuse milă de un bărbat cu zece ani mai tânăr decât el, care nu avea unde să stea. Pe 6 iunie, proprietarul casei a fost găsit mort în locuinţă.

Poliţiştii au observat leziuni în zona capului, iar în urma necropsiei s-a stabilit că acestea i-au provocat moartea. În consecinţă, au început o anchetă, ajungând la concluzia că principalul suspect este omul din curte, care l-ar fi lovit cu o rangă în cap.

Autorul, Mihai Timofte, care are 44 de ani, a fost internat pe Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Maromati Botoşani în vederea expertizării psihiatrice, iar ,după ce s-a stabilit că acesta are discernământ, a fost externat. Procurorii au propus arestarea preventivă a acestuia, iar judecătorii au admis acest lucru.

Solutia pe scurt:

Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani formulată în dosarul nr. 549/P/2023. În temeiul art. 226 Cod procedură penală raportat la art. 202 alin. 1 şi 3, art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului Timofte Mihai sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 188 alin. 1 din Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 07.07.2023 şi până la data de 05.08.2023, inclusiv. În temeiul art. 230 din Codul de procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Timofte Mihai. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul pentru asistenţa juridică din oficiu a inculpatului Timofte Mihai, în sumă de 340 lei, se va achita Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei pe numele avocat Simion Marian. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi pentru reprezentantul Ministerului Public. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 7 iulie 2023, ora 14:50.

Crimă la Botoşani! Un bărbat şi-a făcut milă de un om, iar acesta i-a luat viaţa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *