Decizie a judecătorilor în cazul bărbatului din Botoşani care şi-a lovit copilul cu sapa în cap

Botoșăneanul care și-a rănit grav copilul pentru că a îndrăznit să îi ceară să nu mai bea rămâne în arest preventiv. Magistraţii de la Tribunalul Botoşani au decis, marţi, prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare preventivă emis pe numele lui Gheorghe Purice.

Bărbatul este cercetat sub acuzația de violență în familie– tentativă de omor.

Gheorghe Purice are 64 de ani și este din comuna Corlăteni. La începutul lunii mai, individul l-a lovit cu sapa în cap pe băiețelul de 16 ani, la scurt timp după ce acesta i-a cerut să nu mai bea.  Inițial, el a declarat că băiatul ar fi căzut din copac și ar fi dat cu capul în sapă, iar apoi că ar fi fost lovit de un frate mai mic.

„Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 6 iunie a.c., în timp ce se afla pe un teren din extravilanul localității de domiciliu,  pe fondul unui conflict spontan, l-ar fi lovit pe fiul său, cu o unealtă agricolă, în zona capului, provocându-i acestuia leziuni care au necesitat acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, Delia Nenișcu.

 

VIDEO Imagini cu șoferul băut din Botoșani, scos din mașină de polițiști. „Eu merg să-l dau jos. Stai după el să nu accelereze!”

Solutia pe scurt:

Admite propunerea de prelungire arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 557/P/2023. În temeiul art. 236 raportat la art. 234, art. 223 alin.2 şi art. 202 alin. 1 şi 3 Cod procedură penală, prelungeşte măsura arestării preventive a inculpatului Purice Gheorghe, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie sub forma tentativei de omor, prev. de art. 199 alin. 1 Cod penal raportat la art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 şi 2 Cod penal, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 09 iulie 2023 şi până la data de 07 august 2023, inclusiv. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu (Conţac ALina – delegatie nr. 1818/2023) în sumă de 340 lei se va achita Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 2 Cod procedură penală, astăzi 04 iulie 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *