O puternică firmă din domeniul agricol din județul Botoșani a obținut insolvența unei firme care nu și-a achitat datoriile. Este vorba de compania Comcereal SA care a solicitat și a obținut în instanță insolvența societății comerciale Biopolis Agriculture SRL, reprezentată legal de Lucreția Haucă Honceriu.
Solutia pe scurt: Admite cererea. În temeiul art. 72 alin. (6) rap. la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Deschide procedura generală de insolvenţă împotriva debitoarei BIOPOLIS AGRICULTURE SRL. În temeiul art.73 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă: Desemnează administrator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă Practician în insolvenţă av. Horia Cosmin ZANOPOL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu un onorariu provizoriu în cuantum de 2.000 lei.
Biopolis Agriculture SRL are sediul în localitatea Mitoc și are ca obiect principal de activitate „Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase si a plantelor producatoare de seminte oleaginoase”.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia