Ce de întâmplă cu locurile de parcare rămase libere, din municipiul Botoșani, de la 1 august

Șoferii care vor să-și rezerve un loc de parcare pentru mașină, în municipiul Botoșani, dar nu au participat la licitațiile organizate de Primărie, vor putea ocupa locurile rămase libere. Acestea vor fi atribuite începând cu 1 august 2023, după regula “primul venit – primul servit”.

“Dat fiind interesul crescut pentru rezervarea locurilor de parcare, vom continua să amenajăm noi parcări. În prezent se lucrează la o nouă parcare pe Aleea Pinului și vor urma lucrări similare în zona Octav Onicescu”, a declarat viceprimarul Liviu Toma.

La această dată, în municipiul reședință de județ sunt amenajate 10.826 de locuri de parcare, dintre care 9.823 rezervate cu plată, 904 repartizate gratuit, conform prevederilor legale, persoanelor cu handicap și 99 care urmează a fi scoase la licitație.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *