Străzile din Botoșani, pline de gropi. Consilier local: „Orașul nu a fost niciodată așa de ciuruit”. Reacția primarului Cosmin Andrei

Un consilier local a ridicat, vineri, în cadrul ședinței de Consiliu Local, problema gropilor din asfalt de pe majoritatea străzilor din municipiul Botoșani. Marcel Gheorghiță a adus în discuție faptul că cetățenii de pe 19 străzi din municipiul reședință de județ sunt nemulțumiți de modul în care arată străzile.

El a amintit străzile Sucevei, Împărat Traian, Col. V Tomoroveanu, Petru Rareș, Săvenilor, Bucovina, dar și din zona industrială.

„Sunt 19 străzi, 19 locații în care au semnalat cetățenii în ultimele zece zile. Au semnalat gropi, pe lângă discuțiile care au mai fost cu spațiile verzi și semafoarele. O parte din ele s-au rezolvat. […] Orașul nu a fost niciodată așa de ciuruit”, a spus Gheorghiță.

La rândul său, primarul Cosmin Andrei a precizat că s-a început plombarea gropilor din asfalt, care s-au format ca urmare a fenomenului de îngheț- dezgheț.

După sezonul rece, în fiecare an, apar gropi în carosabil din cauza fenomenului îngheț- dezgheț. Este un lucru care se întâmplă în fiecare an. Anul acesta a fost atipic, am avut o perioadă nefavorabilă până săptămâna trecută în ceea ce privește pornirea stațiilor de asfalt și plombarea străzilor din oraș. Ieri am început mai în forță, am plombat toate gropile de pe Calea Națională și continuăm și cu celelalte străzi, În câteva zile o să rezolvăm această problemă și nu am putut interveni pentru că nu ne-a permis vremea”, a răspuns primarul Cosmin Andrei.

One thought on “Străzile din Botoșani, pline de gropi. Consilier local: „Orașul nu a fost niciodată așa de ciuruit”. Reacția primarului Cosmin Andrei

  1. Dle…Primar.Aveti si un servis la care sa ne raparam masinile datorita Marelui matale Management ? Indiferent de unde intri in Municipiu,iti sare volanul si rotile.Numai denivalari,guri de canale,pavele in asfalt etc. Nicaieri in Romania nu gasesti asa ceva(pavele,plombe aiurea,denivelari dese etc.) Mai vreti un mandat? Mai bine, NU !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *