Atenție! Aceste bancnote nu vor mai fi acceptate. Anunțul făcut de Banca Națională a României

Foto: tylaz

Banca Națională a României (BNR) a anunțat că unele bancnote aflate în circulație nu vor mai fi acceptate în tranzacțiile comerciale și vor trebui înlocuite cât mai repede posibil. Este vorba despre bancnote deteriorate, care prezintă rupturi, lipituri, colțuri lipsă sau decolorări. Acestea erau acceptate, însă acum comercianții au dreptul de a le refuza, scrie Capital.ro. Așadar, cei care au în portofel bancnote deteriorate vor fi obligați să le înlocuiască, întrucât acestea nu vor mai fi acceptate în tranzacțiile comerciale. Ei pot face acest lucru la sediile Băncii Naționale a României, însă menționăm faptul că bancnota pe care doresc să o schimbe trebuie să conțină toate elementele de identificare.

De exemplu, dacă din bancnota respectivă lipsește o bucată prea mare, aceasta nu va putea fi schimbată nici la Banca Națională a României. Potrivit indicațiilor BNR, pot fi schimbate următoarele categorii de bancnote: cele cărora le lipsește maximum 40% din suprafață, cele care au fost rupte și lipite, cele care s-au micșorat din cauza expunerii la căldură, cele care au fost arse în proporție de maxim 40%, cele care sunt mâzgălite sau scrise, dar și cele care sunt pătate de cerneală.

Înlocuirea se efectuează fie prin prezentare la ghişeul special al uneia dintre sucursalele băncii, fie prin trimitere prin poştă. Atât în cazul preschimbării însemnelor monetare care nu mai au putere circulatorie, cât și în cazul schimbului însemnelor monetare uzate sau deteriorate, primite de la populație prin poștă, contravaloarea taxelor poștale aferente remiterii către petenți a numerarului schimbat va fi suportată de BNR, se mai arată în comunicat.

Acum, comercianții au dreptul să refuze bancnotele deteriorate, însă anumite deteriorări nu le anulează valoarea, mai precizează BNR. Printre acestea se numără bancnotele tăiate sau rupte în proporție de maximum 40% din suprafață, sau cele lipite din mai multe fragmente care formează minimum 60% din suprafață. Cele expuse la căldură sau care prezintă mici zone arse pot fi, de asemenea, acceptate.

Bancnotele cu inscripții lizibile în spectrul ultraviolet sau maculate cu cerneală din cauza dispozitivelor antifurt pot fi însă considerate suspecte și trebuie verificate cu mare atenție. Potrivit BNR, bancnotele deteriorate pot fi schimbate cu valoarea nominală integrală a acestora. Acest lucru înseamnă că persoanele care dețin bancnote deteriorate le pot înlocui cu altele noi fără a pierde valoarea lor.

În comunicatul oficial, BNR mai subliniază importanța respectării acestor prevederi pentru menținerea valorii monedei și a încrederii în sistemul financiar al țării

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *