O fetiță de șase ani, din Botoșani, se trezea noaptea să dea de mâncare surorii mai mici. Părinții stăteau în aceeași casă, dar erau indiferenți

O fetiță de șase ani, din județul Botoșani, a devenit mamă pentru o soră cu patru ani mai mică. Aceasta se trezea noaptea ca să dea de mâncare surorii mai mici, în condițiile în care părinții stăteau în aceeași casă, dar erau indiferenți.

Povestea extrem de tristă aparține unei fetiță din localitatea Lunca, pentru care copilăria nu pare să fie existat până acum. Ea locuiește în același imobil cu tatăl său și mama sa, cu sora de doi ani, dar și cu doi frați vitregi, de zece și, respectiv, 12 ani.

Mediul de viață al copiilor este unul total nesănătos. Tată este alcool și agresiv, iar mama lipsită de responsabilitate.

O anchetă socială a Primăriei Lunca a scos în evidență lipsa de îngrijire a celor patru copii, motiv pentru care a fost făcută către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului propunerea de a scoate minorii din mediul respectiv.

„Declarațiile au fost făcute de frații mai mari în timpul anchetei sociale”, susține unul dintre funcționarii implicați în acest caz.

Drepturile părinților au fost suspendate

Doi părinţi din judeţul Botoşani au rămas fără cei patru copii în Săptămâna Patimilor. Este vorba de doi părinţi din localitatea Lunca, care au pierdut, în baza unei decizii a Tribunalului Botoşani, drepturile asupra celor patru copii pe care îi aveau în grijă.

Dumitru Pavăl şi Ionela Andreea Capverde au fost reclamaţi la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului că nu îşi îngrijesc copii cu vârste între doi şi 12 ani. Fetiţele, de doi şi, respectiv, şase ani, aparţin celor doi, iar băieţii vin din relaţia anterioară a femeii.

O anchetă realizată de Serviciul de asistenţă socială din cadrul Primăriei Lunca arată că minorii erau neîngrijiţi, iar cei doi băieţi erau agresaţi verbal şi fizic de tatăl lor vitreg despre care se spune că este alcoolic şi agresiv.

În baza acestei anchete, DGASPC a cerut în instanţă scoaterea copiilor din mediul actual şi transferul acestora în plasament la asistenţi maternali. Instanţa a admis cererea

„Constată suspendat de drept pe durata plasamentului în regim de urgenţă exerciţiul drepturilor părinteşti ale pârâţilor P.D. şi C.I.A. cu privire la copiii C.I.M. , C.E., P.L.D. şi P.D.M. . Pe durata măsurii plasamentului în regim de urgenţă drepturile cu privire la persoana copiilor vor fi exercitate, respectiv îndeplinite de către asistenţii maternali profesionişti iar cele cu privire la bunurile acestor copiii de către directorul executiv al DGASPC Botoşani”, este decizia instanţei din Botoşani.

sursa foto: clubulbebelusilor.ro

FOTO Doliu la Spitalul Județean Botoșani! Unul dintre cei mai vechi angajați s-a stins din viață

 

Doi părinţi din Botoşani au rămas fără cei patru copii în Săptămâna Patimilor. Motivul care a stat la baza deciziei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *