Procurorii din Botoșani, nemulțumiți de sentința dată în cazul celor trei tineri care au agresat sexual colega de clasă

Procurorii din Botoșani sunt nemulțumiți de sentința dată în cazul celor trei tineri care au agresat sexual colega de clasă. Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi a contestat decizia de vineri a Judecătoriei Dorohoi prin care cei trei elevi de la Liceul Tehnologic Alexandru Vlahuță Șendriceni sunt acuzați de agresiune sexuală în formă continuată, dar și amenințare.

Procurorii atrag atenția asupra pericolului social pe care îl prezintă cei trei elevi și asupra riscului ca aceștia să comită noi infracțiuni o dată cu revenirea la școală. În plus, ei susțin că există posibilitatea ca tinerii să facă presiuni asupra colegii care i-a denunțat.

Tribunalul Botoșani urmează să se pronunțe definitiv în acest caz.

Decizie a Judecătoriei Dorohoi

Cei trei tineri din Botoșani care au fost reținuți, joi, pentru agresarea sexuală a unei colege de clasă au fost puși în libertate în baza unui mandat emis de Judecătoria Dorohoi. Cei trei, care sunt elevi la Liceul Tehnologic Alexandru Vlahuță Șendriceni, au voie să revină la școală, iar în aceste condiții ar putea pune presiune pe adolescenta de 17 ani care i-a denunțat după ce a fost victima lor.

Judecătoria Dorohoi a respins propunerea de arestare preventivă înaintată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, pe motiv că aceștia nu prezintă pericol social, deși faptele lor sunt de o gravitate foarte mare.

Elevii de la liceul din Șendriceni au fost plasați sub control judiciar.

În ce constau faptele

Elevii Liceului Tehnologic Alexandru Vlahuță din Șendriceni sunt acuzați de agresiune sexuală în formă continuată și amenințare. Aceștia sunt acuzați că în ultima jumătate de an ar fi terorizat o colegă de clasă, o fată de 17 ani, pe care o atingeau în mod constant în zonele intime, indiferent că se aflau la școală, la practică sau în mijloacele de transport înspre și dinspre școală. De asemenea, ei ar fi amenințat-o în repetate rânduri pe colega lor, cu care ar fi mimat actul sexual.

Cei trei tineri au 18 și 19 ani și, cu toate acestea, sunt abia în clasa a XI-a.

De altel, anchetatorii susțin că tinerii erau foarte agresivi în ar fi bătut un alt coleg până l-au determinat pe acesta să abandoneze școala.

Pentru faptele lor, tinerii riscă între trei și zece ani de închisoare.

Cei trei tineri din Botoșani reținuți pentru agresarea sexuală a unei colege de clasă, puși în libertate. Au voie să revină la școală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *