Trei elevi de la un liceu din Botoșani, reținuți după ce au umilit o colegă de clasă

Trei elevi de la un liceu din județul Botoșani au fost reținuți, joi, de polițiști, după ce au umilit o colegă de clasă. Este vorba de trei tineri de la Liceul Tehnologic Alexandru Vlahuță din Șendriceni, care sunt acuzați de agresiune sexuală în formă continuată și amenințare.

Aceștia sunt acuzați că în ultima jumătate de an ar fi terorizat o colegă de clasă, o fată de 17 ani, pe care o atingeau în mod constant în zonele intime, indiferent că se aflau la școală, la practică sau în mijloacele de transport înspre și dinspre școală. De asemenea, ei ar fi amenințat-o în repetate rânduri pe colega lor, cu care ar fi mimat actul sexual.

Cei trei tineri au 18 și 19 ani și, cu toate acestea, sunt abia în clasa a XI-a.

De altel, anchetatorii susțin că tinerii erau foarte agresivi în ar fi bătut un alt coleg până l-au determinat pe acesta să abandoneze școala.

Pentru faptele lor, tinerii riscă între trei și zece ani de închisoare.

Cei trei urmează să fie prezentați, în cursul zilei de vineri în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Procurorii DNA îi vor după gratii pe funcționarii de la Garda de Mediu și de la APM Botoșani. Sunt nemulțumiți de decizia judecătorilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *