Patru angajați din învățământ, acuzați de purtare abuzivă. Victimele sunt elevi din Botoșani

Patru angajați din sistemul de învățământ din Botoșani sunt acuzați de purtare abuzivă față de elevi. Inspectoratul de Poliție Județean a deschis anchete în ceea ce privește doi profesori, un pedagog și un paznic, care ar fi avut un comportament nepotrivit față de patru elevi.

Anchetele Poliției vizează un profesor de la Liceul cu Program Sportiv, o profesoară de la Școala din Brăești, un pedagog de la Liceul Agricol și un paznic de la Școala 7 din municipiul Botoșani, care ar fi „scuturat” elevii în incinta unităților de învățământ.

Deși faptele săvârșite în primul semestru al anului școlar 2022- 2023 la Botoșani nu sunt considerate a fi grave, polițiștii trebuie să audieze toate părțile implicate și apoi să dea o rezoluție

Infracțiunea de purtare abuzivă este prevăzută de art. 296 Cod penal, după cum urmează:

“(1) Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.

(2) Ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe săvârşite în condiţiile alin. (1) se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.”

Unul dintre cei mai apreciați profesori de liceu din Botoșani a plecat la Ceruri. „A fost o onoare să vă avem ca profesor!”

 

One thought on “Patru angajați din învățământ, acuzați de purtare abuzivă. Victimele sunt elevi din Botoșani

  1. intreb si eu…ceu.ce lucrează in scoli când sunt batjocititi de cei cu IQ foarte mic …trebuie să își ceară scuze…??
    vom avea generatii de violenți ca li să permis o societate de neinstruiti dar violenți verbal și agresivi asta face școala românească…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *