FOTO Accident la intrarea în Botoșani! Un tânăr de 18 ani, care mergea cu motorul, a fost rănit

Un accident soldat cu rănirea unui tânăr de 18 de ani a avut loc, duminică la amiază, pe drumul național DN 29, la intrarea în Botoșani dinspre Ștefănești. Tânărul se deplasa cu motocicleta dinspre Stăuceni spre Botoșani, iar la un moment dat, în zona pădurii Rediu, în timp ce încerca să depășească un autoturism aflat în fața sa, nu păstrează distanța laterală față de acesta acroșează aripa stânga spate a mașinii și se răstoarnă.

Tânărul rănit a rămas pe carosabil, fiind preluat de ambulanță și transportat la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”.

Botoșăneanul avea permis de conducere categoria A1, iar motorul pe care îl conducea și care aparține prietenei sale este un monociclu.

Polițiștii de circulație au ajuns la fața locului pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

 

O botoșăneancă a solicitat sprijinul jandarmilor întrucât nu putea intra în curtea locuinței din cauza unui câine agresiv. Proprietarii patrupedului au făcut scandal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *