Rezultatele concursului pentru șefia Poliției din Botoșani, contestate. Poliția Română a anunțat noile note

stiri, IPJ, IJP, BotosaniRezultatele concursului pentru șefia Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani au fost contestate. Poliția Română a analizat contestațiile și a anunțat, marți, noile note, care sunt finale. Aceste rezultate prevăd o majorare a notelor tuturor celor trei candidați prezenți la examenul din urmă cu o săptămână de la București, ca urmare a admiterii parțiale a contestației.

Astfel, comisarul șef Toader Buliga, care a fost declarat admis și a devenit noul șef al IPJ, a fost notat, după contestații, cu 7,63, față de nota inițială care a fost 7,20. Principalul său contracandidat, care, de altfel, este și adjunctul său, Ioan Aniței, a avut nota măsură de la 4,63 la 4,93, iar cel de-al treilea candidat din concurs, Cosmin Moscalu, care este șeful Poliției municipiului Dorohoi, a avut nota majorată de la 4,05 la 4,64.

În urma analizării contestației formulate la proba interviu, comisia de soluționare a contestațiilor hotărăște:

-1. Admite soluționarea în mod favorabil a contestației în sensul anulării întrebării c) a subiectului nr. 5 și întrebării c) a subiectului nr. 6, și acordarea punctajului maxim, respectiv 0.5 puncte pentru fiecare întrebare, tuturor candidaților.

-2. Respingerea contestației în ceea ce privește susținerile potrivit cărora HG nr. 1292/2003 și O.M.A.I. nr. 51/2014, deși se regăsesc în tematica și bibliografia anexă la anunțul de concurs, sunt abrogate, întrucât subiectele aplicabile cuprinse în ghidul de interviu nu fac referire la acestea”, a anunțat IGPR.

Ofițerul de poliție care a vrut să fie șef la IPJ Botoșani, dar care nu s-a mai prezentat la concurs

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *