Tragedie la Botoșani! Un bărbat a murit sub ochii femeii cu care locuia. Au chemat ambulanța, însă a fost prea târziu

Un bărbat de doar 48 de ani a murit, miercuri, sub ochii partenerii sale de viață. Tragedia s-a petrecut în comuna Havârna, acolo unde bărbatul de 48 de ani, venit din județul Timiș, locuia de ceva timp, împreună cu concubina sa. În cursul zilei de miercuri, bărbatului i s-a făcut rău, iar femeia a pun mâna pe telefon și a solicitat o ambulanță.

A fost însă prea târziu. Un echipaj de ambulanță de la Darabani a ajuns la fața locului, dar a fost prea târziu. Cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul timișoreanului.

Asistentul medical a sunat la 112, anunțând decesul bărbatului. Poliția a ajuns la fața locului, deschizând o anchetă pentru a stabili condițiile în care a murit persoana respectivă. Cadavrul a fost ridicat de medicii legiști pentru efectuarea necropsiei, în urma căreia se va stabili cauza decesului.

Potrivit surselor locale, bărbatul venise la Havârna după ce intrase în proces de divorț cu soția sa.

VIDEO & FOTO Unde s-a ajuns! Culturile agricole ale unui fermier din Botoșani, furate la lăsarea serii. Hoții au mers cu combina în lanul care nu le aparținea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *