Comunicat PSD: Valeriu Iftime, președinte CJ Botoșani – doi ani de stagnare și zero responsabilitate. Lucrările de la Depozitul de deșeuri Stăuceni nu au trecut testul recepției

29 octombrie 2026

Miercuri, 28 octombrie, s-au împlinit doi ani de la preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean Botoșani de către Valeriu Iftime. Doi ani de stagnare, doi ani în care acesta nu a atras niciun proiect pe Consiliul Județean, dar în care s-a lipit ca timbrul de scrisoare de proiecte derulate în județ de societăți naționale (Transelectrica sau Transgaz) sau s-a lăudat cu proiectele demarate de fosta administrație.

Din „Lista 75+” de proiecte care i-a fost lăsată moștenire de fosta administrație, multe sunt blocate sau au mari probleme în implementare.

Un exemplu relevant în acest sens îl reprezintă lucrările în primă urgență pentru punerea în siguranță a depozitului de deșeuri de la Stăuceni. În valoare de 2,75 milioane de euro, aceste lucrări au demarat odată cu mandatul lui Valeriu Iftime. Acum, după doi ani, din cauza unor noi tasări la depozit, comisia de recepție a refuzat recepția lucrărilor și s-a făcut o nouă expertiză, care va sta la baza unei Documentații de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) pentru noi lucrări.

„150.000 de lei va costa doar documentația nouă, care va stabili valoarea noilor lucrări. Întrebarea firească este adresată domnului președinte Valeriu Iftime: Ce ați făcut în acești doi ani? Ați plătit integral firma care a executat lucrările? De ce nu ați supervizat modul în care s-au realizat lucrările la depozit, ca să nu ajungem în situația de acum? Modul în care înțelegeți să gestionați banul public este cel puțin deficitar, domnule președinte, dacă nu de-a dreptul o risipă. Nu se poate ca o astfel de lucrare să nu fi fost atent monitorizată pe parcurs pentru a se interveni atunci când au apărut primele semne ale problemelor” , susțin consilierii județeni PSD.

Aceștia îi cer președintelui Iftime să se preocupe mai mult de problemele județului decât de cele colaterale actului administrativ.

„Ați promis marea cu sarea, dar, din păcate, după doi ani de mandat demonstrați că totul a fost o gargară ieftină pentru a-i îmbrobodi pe botoșăneni. Administrația înseamnă mai mult decât niște iluzii ieftine vândute și asocierea cu proiectele făcute de alții, domnule Iftime” , se mai arată în poziția consilierilor PSD.

Bilanțul celor doi ani de mandat al lui Valeriu Iftime rămâne unul sărac: proiecte blocate, lucrări cu probleme și multe promisiuni rămase fără acoperire. Consilierii PSD vor continua să ceară explicații și să susțină, în Consiliul Județean, proiectele care contează cu adevărat pentru botoșăneni. De asemenea, vor vota împotriva hotărârilor care introduc majorări artificiale, precum cele privind tarifele la gunoi.

--

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia