Amenzi în valoare totală de peste 35.000 de lei date de polițiștii botoșăneni, sâmbătă și duminică

În zielele de 8 și 9 octombrie 2022, polițiștii botoșăneni au acționat pe raza întregului județ pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, fiind organizate, în acest sens, nouă acțiuni punctuale informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Totodată, polițiștii rutieri au acționat pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, fiind efectuate 113 testări alcoolscopice și 14 testări cu aparatul DrugTest.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 300 de persoane și controlate 247 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 120 de sancțiuni, în valoare totală de peste 35.000 de lei.

Totodată, polițiștii au intervenit la peste 100 de  apeluri sesizate prin 112, și au întocmit peste 40 de dosare penale, precizează IPJ Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *