El este botoșăneanul mort în curtea Unității Militare 01189. Era inginer și avea funcție de șef la Direcția Silvică Botoșani

18 octombrie 2026

Botoșăneanul mort, sâmbătă, în curtea Unității Militare 01189 din municipiul Botoșani era inginer și avea funcție de șef la Direcția Silvică. El se numește Petru Iacob și este din localitatea Bucecea.

Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, lucra ca șef al Districtului Bucecea din cadrul Direcției Silvice. El era căsătorit, dar nu avea copii.

El se afla în timpul liber și lucra la toaletarea unor copaci din curtea UM 01189, când o creangă care fusese tăiată dintr-un copac i-a căzut direct în cap, ucigându-l pe loc.

Știrea inițială

Tragedie produsă sâmbătă dimineață, în jurul orei 10.30, într-o unitate militară din Botoșani. Un bărbat de 46 de ani a murit după un accident stupid produs în incinta Unității Militare 01189 din municipiu.

Botoșăneanul a fost lovit în cap de creanga unui copac pe care el și colegii săi îl curățau. Lovitura a fost atât de puternică, încât bărbatul a murit pe loc.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean, însă cadrele medicale nu au făcut decât să constate decesul.

Victima lucra la o firmă privată care încheiase un contract cu unitatea militară de pe strada Petru Rareș pentru toaletarea arborilor din curte.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia