Un copil de patru ani din Botoșani a căzut pe plită, iar mama l-a ținut acasă două săptămâni, fără a-l duce la spital. Văzând însă că micuțul este în continuare cu arsuri grave, pe 16 octombrie, l-a dus la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava.
Femeia locuiește pe raza orașului Liteni, din județul Suceava, fără forme legale, cu soțul său și cei trei copii, cu vârste cuprinse între 1 an și 4 ani.
În urmă cu aproximativ 2 săptămâni, în timp ce era cu copiii acasă, cel mai mare dintre ei, în vârstă de 4 ani, fiind nesupravegheat a căzut cu partea dorsală de plita sobei, provocându-și arsuri la nivelul feselor.
Mama acestuia nu a apelat la sprijin medical de specialitate și l-a tratat singură la domiciliu. Văzând că starea copilului nu se ameliorează, zilele trecute, s-a prezentat cu acesta la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava, unde copilul a fost internat cu diagnosticul: arsură termică la nivelul feselor-cădere accidentală pe plită.
A fost sesizat Serviciul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Liteni, dispunându-se plasarea celorlalți doi copiii ai familiei la centrul specializat din cadrul DGASPC Suceava.
Poliția a început o anchetă în acest caz sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Caz cutremurător la Botoșani! O femeie din Botoșani a fost ucisă în propria casă
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia