Un tânăr din Botoșani a vrut să o omoare o femeie care îi dădea un loc de muncă. Botoșăneanul și-a aflat pedeapsa

Un tânăr în vârstă de 25 de ani din județul Botoșani a fost condamnat, vineri, de magistrații de la Tribunalul Botoșani pentru tentativă de omor, după ce a atacat cu o coasă o femeie. El fusese angajat cu ziua într-o gospodărie din satul Iacobeni din comuna Dângeni pentru a avea grijă de animale. Pe 2 august 2018, botoșăneanul Vlăduț Nicolae Bobeică s-a supărat pe proprietară, iar, într-un acces de furie, a lovit-o pe aceasta cu coada coasei, iar apoi a tăiat-o cu lama coasei, după care a fugit.

Victima, al cărei soț era plecat în străinătate, a reușit să se târâie până în casă și să își anunțe o soră. Ulterior, la fața locului a ajuns o ambulanță care a transportat-o la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati.

Potrivit cadrelor medicale, „femeia prezenta o plagă penetrantă în regiunea lombară inferioară, cu pierdere însemnată de sânge, un traumatism cranio-facial cu echimoze periorbital stâng şi traumatism cranian acut”, având nevoie de o intervenție chirurgicală rapidă.

Agresorul a fost condamnat, vineri, în primă instanță, la trei ani și jumătate de închisoare.  Condamnarea nu este definitivă, el putând contesta pedeapsa la Curtea de Apel Suceava.

Solutia pe scurt:

În baza disp. art. 32 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 79 alin. 1 Cod penal, condamnă pe inculpatul Bobeică Vlăduţ Nicolae, la pedeapsa de 3 ( trei ) ani şi 6 ( şase ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ( doi ) ani, calculată după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 lit. c Cod penal. În baza art. 65 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod Penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. Constată că persoana vătămată Honciuc Claudia Daniela nu s-a constituit parte civilă în procesul penal

Un tânăr din Botoșani a tăiat-o cu coasa pe femeia care îi dădea un loc de muncă. Botoșăneanul, trimis în judecată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *