Scandalagiu greu de potolit! Un bărbat din Botoșani a fost arestat, după amenințări repetate la adresa iubitei

Un bărbat din județul Botoșani a fost arestat, miercuri, după amenințări repetate la adresa iubitei. Scandalagiul este din Vlăsinești și, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție, l-a încălcat de nu mai puțin de trei ori.  Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis, marți, ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele bărbatului de 46 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție, iar Judecătoria Săveni a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Din cercetări, a reieșit faptul că, botoșăneanul s-ar fi deplasat, marți, la locuința concubinei sale, deși pe numele său este emis de către Judecătoria Săveni, un ordin de protecție, potrivit căruia îi este interzis acest lucru. Cristian Mihai Marcu se afla sub influența alcoolului în momentul în care a fost ridicat de polițiști de la locuința concubinei sale.

Solutia pe scurt:

În temeiul art. 226 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni în dosarul nr. 435/P/2022. În temeiul art. 202 alin. 1, 4 lit. e) Cod procedură penală, art. 223 alin. 2 Cod procedură penală şi art. 233 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului MARCU CRISTIAN MIHAI…, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 38 alin. (1), (4) şi (5) lit. a) şi b) şi dispuse prin ordinul de protecţie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 47 alin. 1 din Legea 217/2003 republicată (trei fapte) cu aplic art. 38 al. 1 din C. pen., pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la data de 17 august 2022 şi până la data de 15 septembrie 2022, inclusiv.

În temeiul art. 230 din Codul de procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Marcu Cristian Mihai. În temeiul art. 275 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu în sumă de 313 lei, pentru avocat Aştefănesei Diana, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr.282 din 17.08.2022 se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămân în sarcina statului, conform art. 275 alin.6 Cod procedură penală. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 17 august 2022, ora 15:30.

FOTO! Țigări și alcool de contrabandă, descoperite într-o mașină de polițiștii de frontieră botoșăneni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *