Directorul de la Prodalcom, mort în Grecia, adus acasă. Când şi unde va fi înmormântat!

Directorul de producție al societății comerciale Prodalcom SA, Dan Vacariu, care s-a stins din viață la vârsta de 52 de ani în timp ce se afla pe o plajă din Grecia, va ajunge, miercuri seară, acasă. Sicriul cu corpul neînsufleţit al acestuia va fi depus la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Vorona Mare.

Înmormântarea lui Dan Vacariu va avea loc sâmbătă la cimitirul din Vorona, evenimentul funerar urmând să înceapă la ora 12.00 la biserica la care va fi depus.

Botoșăneanul se afla, alături de familia sa, pe o plajă din Grecia, acolo unde i s-a făcut rău și a decedat, fără ca familia sa să mai poată face ceva pentru salvarea acestuia.

Dan Vacariu era cumnatul lui Nicu Catană, fostul acționar al Prodalcom SA, care a murit subit în urmă cu un an. El era unul dintre cei mai buni specialiști ai fabricii de alcool și băuturi alcoolice controlate de Cornel Șfaițer.

Directorul din Botoșani, care a decedat în timpul vacanței din Grecia, repatriat cu dificultate. Când ar putea fi adus acasă

Vacanță transformată în tragedie. Un director din Botoșani, mort în timp ce se afla în vacanță în Grecia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *