Fostul primar din Darabani, condamnat pentru ucidere din culpă, obligat să plătească daune morale către soția li copiii victimei sale

Fostul primar din orașul Darabani, care a fost condamnat, vineri, pentru ucidere din culpă, a fost obligat să plătească daune morale către soția li copiii victimei sale. Liviu Hrimiuc va trebui să achite o sumă de 50.000 de lei soției victimei sale și câte 30.000 de lei celor doi copii ai acesteia. Pedeapsa privind plata daunelor morale este complementară celei de doi ani de închisoare sub supraveghere.

„În temeiul art. 25 alin.1 rap. la art. 397 Cod procedură penală, coroborat cu art. 1357 Cod civil, art. 1391 alin. 2 şi art. 1371 alin. 1 Cod civil admite în parte acţiunea civilă şi obligă inculpatul, reţinând în sarcina victimei o culpă de 50%, să plătească părţii civile Hrimiuc Livia suma de 48750 lei (50000 lei-1250 lei achitaţi de asigurator), reprezentând daune morale, fiecăruia dintre copiii victimei – Hrimiuc Denisa și Hrimiuc Robert, suma de 30225 lei (30000 lei+225 lei achitaţi de asigurator), reprezentând daune morale şi obligaţie legală de întreţinere pentru anul universitar 2017-2018”, a decis Judecătoria Darabani.

Hrimiuc a fost găsit vinovat în dosarul în care a fost acuzat de uciderea, în timpul unei partide de vânătoare, a verișorului său, Dinu Hrimiuc, care la momentul respectiv avea și calitatea de consilier județean.

Tragedia s-a produs pe 30 iunie 2017, atunci când cinci persoane, printre care și fostul primar al Darabaniului, Liviu Hrimiuc, participau la o partidă de vânătoare de mistreţi în pădurea Buleandra de lângă orașul Darabani.

În timpul partidei, Liviu Hrimiuc a ochit un mistreț și a tras, însă gloanțele l-au nimerit pe vărul său, Dinu Hrimiuc. Cel împușcat nu a mai avut nicio șansă de supraviețuire decedând la fața locului, în ciuda manevrelor de resuscitare. Victima avea 47 de ani.

Liviu Hrimiuc a fost trimis în judecată în 2018, însă un an mai târziu a fost găsit nevinovat. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani au contestat soluția Judecătoriei Darabani, iar pe 7 noiembrie 2019 dosarul a fost trimis spre rejudecare.

Astfel, după un proces care a durat aproape trei ani, magistraţii Judecătoriei Darabani au dispus condamnarea la doi ani de închisoare cu suspendare a lui Liviu Hrimiuc. În plus, fostul primar a fost obligat la plata unor daune morale către soția și copii lui Dinu Hrimiuc.

FOTO O tânără din Botoșani a fost admisă la o universitate renumită din Franța. Este a VI-a universitate de prestigiu din lume!

Un fost primar din Botoșani, condamnat pentru ucidere din culpă. A împușcat din greșeală un om

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *