Alertă maximă! Copil de șase ani, dintr-o comună din Botoșani, dat dispărut. Sunați la 112 dacă l-ați văzut!

Clipe de groază pentru o familie din județul Botoșani! Duminică, 17 iulie 2022, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că un minor de 6 ani, din comuna Mihăileni, a părăsit domiciliul, duminică, în jurul orei 14:00, iar până in prezent, familia nu a reușit să-l localizeze.

Eduard Ilie Țuțoreanu are următoarele semnalmente: circa 1 m înălțime, astenic, aproximativ 25 de kg, păr blond, ochi căprui.

Vestimentație la momentul plecării: Pulover albastru, pantaloni în carouri multicolore.

„Rugăm cetățenii care dețin informații ce ne pot ajuta în localizarea acestui minor să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție!”, este mesajul polițiștilor.

UPDATE: Copilul a fost găsit!

FOTO & VIDEO Copilul de șase ani, dispărut dintr-o comună din Botoșani, a fost găsit într-un lan de porumb

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *