FOTO & VIDEO Copilul de șase ani, dispărut dintr-o comună din Botoșani, a fost găsit într-un lan de porumb

Micuțul de șase ani, dat dispărut de familie, a fost găsit într-un lan de porumb. Eduard Ilie Țuțoreanu este în afara oricărui pericol și a fost predat părinților săi.

Peste 100 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră, împreună cu câinele specializat în căutarea persoanelor și voluntari din localitatea de domiciliu a minorului au participat la căutări, făcând posibilă localizarea acestuia până la lăsarea serii.

Duminică, 17 iulie 2022, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că un minor de 6 ani, din comuna Mihăileni, a părăsit domiciliul, duminică, în jurul orei 14:00, iar familia nu a reușit să-l localizeze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *