VIDEO Amendă de 30.000 lei pentru un fermier din Botoșani

Un fermier din județul Botoșani a fost amendat cu 30.000 lei de Garda de Mediu Botoșani din cauza unui incendiu de vegetație. O echipă de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Botoșani a constatat că în extravilanul localității Mănăstireni, comuna Unțeni în data de 6 februarie a.c. în jurul orei 16.00 se manifesta un incendiu de vegetație, pe apoximativ 25 ha. Pajiștea este în administrarea unei asociații a crescătorilor de animale din zonă, în baza contractului de concesiune, iar pentru data de 6 februarie 2022 SVSU Unțeni nu a emis niciun permis de lucru cu focul.

„Incendiul nu a fost anunțat și nici nu s-a intervenit pentru lichidarea acestuia. Pentru neconformitățile constatate comisarii de mediu au interzis concesionarului incedierea pajistilor permanente și au aplicat o sancțiune, conform prevederilor legale, de 30.000 lei”, precizează Garda de Mediu Botoșani.
Legislaţia în domeniul protecţiei mediului interzice arderea miriştilor, a stufului, a tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, de către persoane fizice sau juridice, fără acceptul autorităţilor competente pentru protecţia mediului şi fără informarea, în prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă.

„Garda Naţională de Mediu solicită, pe această cale, sprijinul administraţiilor publice locale şi al tuturor cetăţenilor de a lua toate măsurile care se impun pentru a preîntâmpina producerea unor noi incendii de mirişti şi vegetaţie uscată, care pot avea efecte devastatoare asupra mediului. În caz de neconformare, vor fi aplicate sancţiuni constând în amendă de la 3.000 până la 6.000 lei, pentru persoane fizice, şi între 25.000 şi 50.000 lei, pentru persoane juridice”, precizează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *