Trei percheziții au avut loc luni, în județul Botoșani, în cadrul operațiunii Jupiter, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române.
Anchetatorii au descins la Primăria Drăgușeni și la școala din Podriga, dar și la domiciliul unui fost angajat al unității administrativ teritoriale. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, au descins în prezența reprezentanților Nova Apaserv și Delgaz Grid.
Fostul angajat al primăriei s-ar fi racordat ilegal la apă și energie electrică, utilitățile școlii din Podriga. Mai mult, acesta „și-ar fi însușit carburantul instituției”.
Se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual și furt calificat.
„În urma probatoriului administrat, s-a stabilit că funcționari din cadrul unei unități administrativ-teritoriale și-ar fi însușit carburantul instituției, în perioada 2024–2025, fără a înregistra consumul în evidența contabilă. De asemenea, ar fi fost realizate branșări ilegale la rețelele de utilități (apă și energie electrică) ale căror costuri ar fi fost achitate de o instituție. Totodată, ar fi fost executate lucrări la un pod fără autorizație, iar valoarea acestuia ar fi fost supraevaluată”, precizează anchetatorii.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, în vederea stabilirii întregii situații de fapt și a dispunerii măsurilor legale care se impun.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia