Coordonatoarea organizației Nationale de Femei PRO România Mihaela Huncă: PRO România sprijină participarea sporită a femeilor în politică și în procesul de luare a deciziilor

Reprezentantele femeilor din București și județele limitrofe Dâmbovița, Prahova și Giurgiu au participat la întâlnirea regională moderată de Mihaela Huncă. O concluzie a discuțiilor a fost aceea că trăim într-o societate în care, din păcate, femeia este din ce în ce mai îndepărtată din politică, din procesul de luare a deciziilor. De aceea PRO România va sprijini și va consilia femeile care doresc să se implice în politică și în administrație.

“Aș putea să vă prezint lista miniștrilor din cabinetul actual. Uitați-vă la titularii ministerelor: România are în guvern o singură femeie ministru. Acest lucru spune multe despre rolul femeii în România în viața publică. Misiunea partidelor politice este crucială în ceea ce privește reprezentarea politică a femeilor. Ele reprezintă poarta pentru selectarea drept candidate a femeilor care aspiră la aceasta. La PRO România femeile au fost și sunt respectate, ba chiar incurajate să participe la decizii și la actul politic. De aceea, vom organiza activități pentru susținerea femeilor din organizațiile noastre din toată țara care vor să se implice”, a declarat coordonatoarea organizației Nationale de Femei PRO România Mihaela Huncă.

În urma discuțiilor de la București s-a stabilit și reorganizarea și întărirea filialelor PRO România prin organizarea de alegeri în următoarele trei luni.
Astfel de întâlniri regionale la nivelul organizației naționale de femei vor avea loc în perioada următoare pentru fiecare regiune din țară.

Sursa: Comunicat Pro Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *