Mihaela Huncă: PRO România există și merge mai departe!

PRO Romania există și merge mai departe, este mesajul pe care l-a transmis liderul PRO România Botoșani, Mihaela Huncă. Potrivit acesteia, sfârșitul de an este întotdeauna un bun prilej de bilanț, dar și de planuri de viitor. Finalul anului 2021 i-a găsit pe membrii Birourilor permanente județene din toată țara împreună cu echipa de conducere națională într-o videoconferință, adaptată vremurilor, în format on line.

„Am schimbat impresii, păreri, dar avem cu totii voința comună de a ne consolida, de a readuce speranța că putem contribui la schimbarea în bine a vieții oamenilor. Avem o obligație sfântă față de cei ce ne-au ales reprezentanții în Primării, Consilii locale și județene. Rămânem aproape de nevoile oamenilor și rămânem Pro-europeni. Mai mult, colegii din întreaga țară au subliniat faptul că în contextul pandemiei și al creșterilor de prețuri la utilități este nevoie acută de politici de stânga, care să țină seama de nevoile și dificultățile oamenilor. Anul care vine sperăm să fie mai bun, atât pentru români cât și pentru noi ca și formațiune politică în slujba cetățenilor”, a declarat coordonatoarea organizației județene PRO România Botoșani Mihaela Huncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *