Afacere din Botoșani, vândută cu 2,9 milioane de lei. Patronul, condamnat pentru corupție

Bunurile unei firme din județul Botoșani au fost scoase la vânzare la scurt timp după ce patronul a fost condamnat la închisoare. Este vorba de bunurile societății comerciale Sabirob SRL Botoșani, care au fost scoase la licitație de lichidatorul Petru Nechita.

Lichidatorul a anunțat organizarea unei licitații pe 21 ianuarie pentru vânzarea unui teren de 5.000 de metri pătrați pe care se află o casă și sere, dar și un teren de 10.000 de metri pătrați pe care este amplasată o fabrică de procesare legume-fructe, neterminata.

Prețul pentru aceste imobile, amplasate în localitatea Bălușeni, este de de 2.943.900 lei.

Patronul firmei, condamnat într-un dosar de fraudare fonduri europene

Patronul Sabirob SRL, Mihai Ailenei, a fost condamnat de Curtea de Apel Suceava la doi ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. În același dosar a fost condamnat consultantul ieșean Dumitru Ștefan, la patru ani de închisoare pentru complicitate la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. Mihai Varzari s-a ales și el cu doi ani de închisoare pentru aceleași acuzații, iar SC Sabirob SRL din județul Botoșani a primit o pedeapsă de 90.000 de lei amendă penală. Decizia judecătorilor suceveni este definitivă.

Potrivit anchetatorilor, la data de 28 decembrie 2009, între Mihai Ailenei, administrator al SC Sabirob SRL, și Agenţia pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a fost încheiat un contract de finanţare având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile pentru proiectul „Fabrică de procesare legume şi fructe în comuna Băluşeni, judeţul Botoşani”, în valoare de 8.146.907 lei (1.934.351 euro).

Anterior, dar și după încheierea contractului, botoșăneanul Mihai Ailenei, beneficiind și de ajutorul celorlalți inculpați, a depus la autoritatea contractantă mai multe documente incomplete sau false, în scopul de a maximiza bugetul acestui proiect, mai exact pentru a mări cheltuielile aferente proiectului respectiv, demersuri în urma cărora a reușit să obțină suma de 2.735.017,74 lei, reprezentând fonduri nerambursabile.

Fabrică de procesare legume şi fructe intrată în vizorul DNA. Prejudiciul ajunge la 500.000 de euro

 

FOTO Călugărul mort după ce a fost găsit într-o prăpastie din Botoșani, înmormântat în locul în care a slujit ani întregi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *