FOTO Călugărul mort după ce a fost găsit într-o prăpastie din Botoșani, înmormântat în locul în care a slujit ani întregi

Călugărul mort după ce a zăcut o noapte întreagă într-o prăpastie din Botoșani a fost înmormântat, vineri, în locul în care a slujit ani întregi. El a fost condus pe ultimul drum de familie, dar și de cei alături de care a trăit la Schitul Oneaga.  Bătrânul Iov, de la Schitul Oneaga, a decedat, marți, la Spitalul Județean Botoșani, unde a fost internat cu hipotermie. Gheorghe Alexuța (Iov după ce a devenit călugăr), în vârstă de 92 de ani, a trăit la Schitul Oneaga aproape 20 de ani. Acesta a fost găsit în pădure, în frig, de un localnic din satul Oneaga.

Botoșăneanul a vrut să meargă la rudele sale din Oneaga și a luat-o prin pădure, pe cărare. La un moment dat, însă, acesta a alunecat și a căzut într-o prăpastie de unde nu s-a mai putut ridica. A plecat de la mănăstire duminică seară, iar luni a fost găsit într-o râpă.

„Avea temperatura corpului scăzută la 29 grade Celsius”

Acesta ar fi vrut să plece la casa unde și-a trăit jumătate din viață, din satul Oneaga, unde acum locuiesc nepoții și strănepoții săi. Cu dorința lui de a ajunge acasă, a pornit pe una din cărările pădurii, a alunecat și a căzut într un pârâu unde a îndurat frigul ore în șir.  În tot acest timp, locuitorii mănăstirii au observat lipsa lui, însa au ales să nu anunțe familia sau trupele de poliție din comună pentru a fi căutat. A doua zi a fost alarmată poliția de un locuitor din satul natal al bătranului Iov, iar cu ajutorul familiei acestuia și a consătenilor au reușit să îl găsească în viață, înghețat după o noapte îngrozitoare în care a indurat frigul. A fost transportat la spitalul de urgențe. Acesta avea temperatura corpului scăzută la 29 grade Celsius, acest fapt ducând la prezența șocului hipotermic”, ne-a mărturisit o cunoștință a acestuia.

Din păcate, corpul acestuia a cedat la spital, în ciuda încercărilor cadrelor medicale de a-l ține în viață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *