FOTO O femeie și-a cumpărat permis de conducere cu 300 de dolari. Polițiștii de frontieră botoșăneni au prins-o cu documentul fals

O femeie a plătit 300 de dolari pentru un permis de conducere fals și a încercat să treacă frontiera cu el asupra sa. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit însă documentul asupra femeii cu cetățenie Republica Moldova. Este vorba despre un permis de conducere rusesc ce s-a dovedit a fi fals. Femeia este cercetată pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.

Totul a ieșit la iveală pe 14 octombrie, când în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România, o femeie cu cetățenie Republica Moldova, pasageră într-un autocar înmatriculat în Republica Moldova ce efectua o cursă ocazională cu destinaţia Polonia.

„În baza profilului de risc s-a efectuat un control amănunţit asupra persoanei, ocazie cu care s-a descoperit în portmoneul acesteia un permis de conducere eliberat de autorităţile din Rusia, având imprimate datele de identificare şi fotografia respectivei persoane. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, colegii noştri au efectuat verificări specifice, ocazie cu care au stabilit faptul că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unui act autentic. Persoana a declarat că a obţinut permisul în schimbul sumei de 300 de dolari”, precizează în comunicat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră, Tatiana Radu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

O apreciată interpretă de muzică populară din Botoșani s-a stins din viață

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *