La un pas de tragedie! Adolescentă de 16 ani, din Botoșani, salvată dintr-o fântână

O tânără de 16 ani, din satul Storești, comuna Frumușica, a fost salvată, duminică noapte, dintr-o fântână, după o misiune contracronometru a pompierilor botoșăneni. Alarma a fost dată chiar de mama ei.

La fața locului s-au deplasat pompierii de la Punctul de Lucru Flămânzi și o ambulanță aparținând SJA. La sosirea forțelor de intervenție, fata era conștientă, dar se plângea că o doare un picior și îi este frig, întrucât stătea în apa până la genunchi. Cu ajutorul unei scări, unul dintre salvatori a coborât în fântâna adâncă de peste patru metri și a ajutat-o să ajungă la suprafață.

Aceasta a preluata de echipajul medical și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Urmează ca polițiștii să stabilească împrejurările în care s-a produs incidentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *