Un cunoscut preot reacționează după ce autoritățile au decis să acorde vouchere pentru vaccinați. „Ar fi mult mai bine să folosească acești bani pentru a-i convinge pe oameni de eficiența vaccinului”

Un cunoscut preot reacționează după ce autoritățile au decis să ofere vouchere de 100 de lei românilor care se vaccinează. Ioan Chirvase susține că acești bani ar trebui folosiți în alt scop pentru că vaccinarea este un drept, nu o obligație.

Coaliţia de guvernare a agreat, marţi, demararea proiectelor pilot privind vouchere acordate celor care se vaccinează, a anunţat, la finalul şedinţei, premierul Florin Cîţu. Anterior, Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, anunțase că se vor oferi bonuri de masă și, de asemenea, se caută posibilitățile tehnice pentru organizarea unor loterii la care să fie înscriși cei care deja s-au vaccinat.

Se vorbește tot mai mult , în ultimile săptămâni, de aceste două categorii de oameni: vaccinați și nevaccinați. Au reușit mai-marii lumii să ne dezbine, folosindu-se și de virusul acesta. Probabil, principiul antic:” Divide et impera( Dezbină și condu)” este destul de valabil și astăzi. Unora li se permit toate drepturile, altora, nu. A apărut în media informația că “ guvernul meu” patriot și înțelept a luat decizia de a oferi vouchere de 100 lei pentru vaccinați. Eu știu însă că atunci când omul e convins de un drept al său, luptă pentru a și-l revendica. Nu trebuie plătit pentru a-și cere dreptul. Comunicatul Patriarhiei spunea, printre altele că” vaccinul e un drept, nu o obligație.”Așa că ar fi mult mai bine să folosească acești bani pentru a – i convinge pe oameni de eficiența vaccinului, decât să dea vouchere celor ce se vaccinează. Și prin acest gest, credibilitatea scade, din păcate. Sau ar putea să-i folosească la spitale, școli etc. Sau ar putea să-i adauge la pensiile speciale, ca să-i ajute pe “sărmanii poporului.” Vom trece, cu ajutorul Domnului și peste această încercare și probabil, viclenia multora va ieși la lumină. În vara aceasta am mers prin țară, la munte și la mare și n-am văzut niciodată atâta aglomerație, atâta bucurie și viață, ca acum . Mare parte dintre aceștia, probabil, sunt nevaccinații, cărora nu li s-a permis să plece în afară. Însă interdicția aceasta i-a ajutat să-și redescopere propria țară și nu puțini au fost aceia care ziceau:” Ce țară minunată avem. Ce frumuseți ne-a dat Dumnezeu!”Așa că s-ar putea ca noi să ne întărim prin aceste măsuri și să fim mai uniți și mai puternici”, spune preotul.

Fiul unui preot din Botoșani, student la Medicină, câștigătorul marelui premiu la concursul din cadrul Serbării de la Putna- 150

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *