Vești bune! Se deschide râul de rafting de la Zona de agrement Cornișa

Râul artificial de rafting de la Cornișa va fi deschis, vara aceasta, publicului. Directorul Direcției de Servicii Publice Sport și Agrement Botoșani, Eugen Țurcanu, a declarat că râul va putea fi folosit din luna iulie, imediat după ce câțiva dintre angajați vor fi instruiți în această activitate.

Suntem în proces de a autoriza personalul propriu de la Cornișa, pentru a primi un soi de brevet, pretențios, un atestat de ghid de rafting pentru a avea cunoștințele sumare, minime, pentru a putea duce alți utilizatori care nu sunt inițiați pe vâltorile râului artificial. În același timp, am contractat și servicii de metenanță pentru cele patru pompe care alimentează râul, niște pompe foarte mari, pentru a fi și din punct de vedere tehnologic puși la punct și a nu avea nicio sincopă. Cel mai probabil, la sfârșitul lunii iulie se va da drumul la râul de rafting. Noi putem să-i dăm și acum drumul, dar nu sunt oameni instruiți”, a precizat directorul DSPSA Botoșani.

Tarifele la acest obiectiv, singurul nefuncțional de la Zona de Agrement Cornișa, variază de la 140 lei de persoană pe tură, de luni până vineri, respectiv 170 lei persoană, în weekend.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *