Preot din Botoșani plâns de întreaga Biserică. A murit după o lungă suferință

Moartea unui preot originar din Botoșani a îndoliat Biserica ortodoxă. Este vorba despre părintele Dumitru Merticariu, originar din Știubieni, care a murit, miercuri, 7 aprilie. Parohia Duminica Tuturor Sfinților – „Banu” din Iași a anunțat trecerea la cele veșnice, după o grea suferință, a părintelui Dumitru Merticariu (1951-2021). Reprezentanții Bisericii susțin că în toată activitatea sa, părintele s-a ilustrat printr-un neobosit militantism, întru apărarea credinței, a demnității umane, a valorilor românești.
„Cînd va slăbi, mai curînd decît se crede, presiunea dușmanilor acestui neam, ne așteptăm ca pr. Dumitru Merticariu să fie numele unor școli, al unor bulevarde, al unor asociații culturale, poate din Iași, poate din Chișinău, din Cernăuți, din Transnistria… Locul însuși pare să fi determinat excepționala sa activitate. Ridicată în anul 1800, în centrul istoric al Iașului, pe rămășițele unui lăcaș mai vechi, biserica Banu pare să fi fost menită ca focar al credinței și al conștiinței naționale. Mai întîi, în vremea fanarioților, era unul dintre puținele locuri în care se mai slujea în românește. Apoi, în anii regimului comunist, biserica a avut drept paroh pe pr.dr. Paul Mihail, refugiat din Cornova Basarabiei, ilustru istoric medievist, memorialist și… membru al Academiei Române! Tradiția a fost continuată, după 1990, pe parcursul a trei decenii, de către părintele Dumitru, originar, ca și acela, dintr-un sat curat românesc, însă de la nord – Știubieni, jud. Botoșani”, susține Ioan Răducea.
Crescut într-o casă în care munca se îmbina cu dragostea pentru familie, pentru biserică și neam, el este admis la Seminarul de la Mănăstirea Neamț – acolo unde îl va atrage și pe fratele mai mic, actualul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul. A urmat Institutul Teologic Universitar din București și, în tinerețe, a slujit mai ales la parohia Erbiceni de lîngă Iași, unde dă dovadă de curaj întru credință dar și de spirit gospodăresc, cauzînd destule probleme activiștilor comuniști ai vremii. După schimbarea de regim, este admis, pe primul loc, la concursul pentru ocuparea posturilor vacante la parohiile din municipiu.

Mitropolitul de atunci, Daniel, actualul Patriarh al României, îi încredițează parohia cu cele mai mari probleme și astfel soarta părintelui se leagă, pentru restul vieții, de cea a Bisericii Duminica Tuturor Sfinților – „Banu”, după numele ctitorului ei medieval. Pe lîngă slujirea pastorală, noul paroh se va implica într-un maraton de procese pentru confirmarea drepturilor legale asupra tuturor proprietăților acestui istoric așezămînt (nici astăzi obținute pe deplin), în paralel cu tenace demersuri pentru refacerea bisericii (afectată mai ales de cutremure) și punerea în valoare a comorilor sale. Izbînda părintelui este, în această privință, deplină și, în 2012, după încheierea șantierului arheologic și al celui edilitar, locașul se resfințește, prevăzut acum, pe lîngă alte îmbunătățiri, și cu demisol, în care se instalează un muzeu cu toate dotările – spațiu expozițional, depozite, mobilier și atelier de restaurare. În anii următori se recondiționează piese de patrimoniu (catapeteasma este opera lui Eustațiu Altini, pionier al picturii românești moderne!), se organizează biblioteca parohială (mii de volume, unele vechi de secole) și se pictează, pentru întîia oară, întreaga suprafață interioară, într-un stil unic, în concordanță cu arhitectura neoclasică a bisericii (pictor. Grigore Negrescu).

Potrivit lui Ioan Răducea, toate acestea nu sînt decît semnele vădite ale unui drum de perfecționare sufletească pe care părintele îl urmează, împreună cu enoriașii săi. Îndatoririle pastorale și nevoia de exemplaritate, într-un loc dintre cele mai vizibile (dar și dintre cele mai expuse!) din întreaga eparhie, au făcut ca viața părintelui să fie mereu aproape de jertfelnicie. A binecuvîntat Cerul că i-a dăruit o soție și copii răbdători și solidari – absolvind Conservatorul, una dintre fiice, împreună cu soțul ei, au ridicat cîntările de strană la nivelul performanțelor interpretative. Fin intelectual, umblat prin lume, avînd cunoștințe la nivel de expert în teologie dar și în variate domenii, de la filozofie la etnologie și de la filologie la istorie, folcloristică și sociologie, părintele și-a păstrat pînă la sfîrșit nu doar neostoita curiozitate ci și determinarea de a coordona, pe cît posibil în sens practic, și a asigura diseminarea acestor avuții spirituale.
Așa se explică grija sa de a participa la viața culturală și de a avea aproape personalități din mediul academic, scriitoricesc și artistic al Iașilor – a și fost supranumit „părintele artiștilor”.

Cutremurat, poate ca nimeni altul, de drama destrămărilor, interne și externe, ale românității, el a format tineri și i-a încurajat să îndrăznească, în numele dreptății naționale și a adevărurilor creștine – Liga Studenților din Iași îi datorează, în bună parte, existența, așa cum a afirmat însuși liderul ei, drd. Silvian Man. Ani de zile, Biserica Banu a constituit principalul punct de reper pentru adunările naționale și unioniste, părintele mobilizînd credincioși și găsind, pe căi numai de el știute, resursele necesare pentru cazarea, hrănirea sau, după caz, transportul, recomandarea și îndrumarea la școli a mii și mii de etnici români din Basarabia, Bugeac, Nordul Bucovinei, Transnistria (se pare că avea pentru ea o atenție specială), dar și din Albania, Serbia, Macedonia, Bulgaria, Grecia… O viitoare biografie a sa va ști, sîntem siguri, să etaleze momentele în care și-a riscat libertatea, ba chiar viața, aflîndu-se, în momente de cumpănă, în punctele fierbinți de la Nistru ori în Taxobeniul părinților lui Ilie Ilașcu, ostracizați, cum erau, de autoritățile filoimperiale…

În vremuri potrivnice, tragedia unui intelectual este aceea de a încerca el însuși să făptuiască tot ceea ce știe că este de făptuit. Trăind pînă la suferință în luciditatea sa de preot deplin și de deplin român, părintele a înțeles prea bine vremurile. Învăluindu-se în glume și în aer jovial, a ales să înainteze de drumul sacrificiului de sine, unica soluție ca să cinstească nu doar încrederea care i-a fost acordată, într-un Iași atins de dezechilibrele occidentalizării, dar și neprețuita sa conștiință, crescută pe moștenirea marilor noștri înaintași, întru iubire de țară, de aproapele și de Cel Care S-a jertfit pentru noi și Căruia I-a slujit la altar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com