O cunoscută firmă din Botoșani încheie un contract de 11 milioane de euro pentru reabilitarea unui sistem de termoficare

Compania botoșăneană Elsaco Electronic SRL a încheiat un contract în valoare de 54 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 11 milioane de euro, pentru reabilitarea sistemului de termoficare din municipiul Vatra Dornei.

Contractul dintre Elsaco Electronic și Primăria Vatra Dornei presupune asigurarea serviciilor de elaborare a documentației tehnico-economice, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări de construcții în cadrul proiectului ”Reabilitarea sistemului de alimentare centralizată cu căldură în municipiul Vatra Dornei- Etapa II”.

Prin acest contract se urmărește înlocuirea si optimizarea conductelor de transport agent termic secundar, apa calda menajera, agent termic primar (branșamentele la punctele termice si consumatorii din zona Străzii Unirii), căminelor, punctelor fixe, armaturilor de pe traseu, a căminelor de branșament la consumatori si modernizarea punctelor termice.

Astfel in cadrul acestei investiții se vor realiza următoarele:
– reabilitare și extindere rețele termice secundare aferente a șase puncte termice;
– reabilitare și extindere rețele termice primare pentru consumatori zona străzii Unirii (strada Unirii și străzile adiacente);
– modernizarea a șase puncte termice, prin montarea de module termice noi;
– reabilitarea racordurilor la rețeaua termica primară aferente celor 6 puncte termice în care se montează module termice noi;
– procurarea și montajul a 58 bucăți de minipuncte termice pentru consumatorii din Zona Străzii Unirii.

Cine este omul de afaceri din Botoșani trimis în judecată pentru evaziune fiscală de 40 de milioane de lei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *