Scandal între un botoșănean și cumnatul său, de la pământ! A fost nevoie de intervenția Poliției

Un scandal între un botoșănean și cumnatul său sucevean s-a lăsat cu plângere la Poliție. Gheorghe Grosaru, de 67 de ani, din comuna suceveană Adâncata, a sunat la 112 și a anunțat că a fost agresat fizic de cumnatul său, Constantin Flocea, de 65 de ani, din județul Botoșani.

Suceveanul și soția sa locuiesc în Adâncata, iar accesul pe proprietatea lor se face pe o suprafață de teren aflată în litigiu cu cumnatul botoșănean Flocea Constantin de 65 ani.

Joi, botoșăneanul a mers la terenul respectiv și a săpat mai multe gropi pentru a planta pomi fructiferi. La scurt timp, suceveanul a început
să acopere gropile în cauză, solicitându-i totodată cumnatului său să nu mai sape altele. Între cei doi a izbucnit un conflict spontan, iar botoșăneanul l-a lovit cu pumnul în piept pe cumnatul său.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „loviri sau alte violențe”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *