Președintele PNL Botoșani, Valeriu Iftime, care deține și funcția de președinte al Consiliului Județean, susține că postul de prefect ar putea reveni unui tehnocrat.
El a negat că PNL revendică postul, însă a confirmat că există discuții pentru ca postul să revină unui tehnocrat, nu PSD, care a intrat la guvernare.
„O să vedem cine va fi prefect până la urmă. Există și discuția asta, să fie altcineva decât PSD. Nu va fi un liberal. Cel mult un tehnocrat, un independent”, a declarat Iftime pentru BotosaniNews.
Acesta a admis că PNL va susține un tehnocrat, fără a preciza numele acestuia.
PSD l-a propus pentru funcția de prefect pe Dan Șlincu, cel care a mai deținut postul în urmă cu aproximativ șapte ani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia