Ministrul Sănătății se implică în cazul asistentei medicale de 45 de ani din Botoșani decedate sâmbătă. Cere reanalizarea codului de deces

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a cerut marți „reevaluarea cazului 1178” de pe lista deceselor cauzate de coronavirus – Lenuța Buta, asistenta medicală în vârstă de 45 de ani de la Secția de boli infecțioase din Botoșani care a murit sâmbătă. Lenuța Buta a fost trecută inițial de Institutul Național de Sănătate Publică și Grupul de comunicare strategică pe lista deceselor cauzate de coronavirus, apoi retrasă de pe listă, pe motiv că era vindecată de infecție și a avut două teste negative înainte de deces.

„Din primele informații, chiar dacă există două teste negative efectuate la interval de 24 de ore, totuși persoana a suferit leziuni grave în urma infectării care au cauzat decesul. Ministrul Sănătății a solicitat astăzi Institutului Național de Sănătate Publică clarificări”, anunță Ministerul Sănătății.

Asistenta medicală din Botoșani, în vârstă de 45 de ani, a fost trecută inițial pe lista deceselor cauzate de coronavirus. Grupul de comunicare strategică a anunțat-o inițial ca decesul nr. 1178 înregistrat în România și a precizat că femeia nu suferea de alte afecțiuni (comorbidități). Ulterior, Grupul de comunicare strategică a anunțat că „INSP a revenit și a înlocuit decesul 1178 deoarece cazul a fost declarat vindecat cu două teste negative – al doilea test negativ fiind ‘descoperit’ de DSP Botoșani după deces”.

Autoritățile au anunțat apoi că sunt „alte cauze” ale morții, fără a preciza însă care sunt acestea, în condițiile în care, la momentul decesului, spuneau că femeia nu suferea de alte afecțiuni.

  • O posibilă explicație privind cazul Lenuței Buta vine de la Adrian Wiener, medic coordonator al spitalului dedicat COVID-19 din Arad:

Date fiind cele două teste negative anterioare decesului, pacienta a fost declarată vindecată de COVID-19, iar decesul atribuit probabil altei cauze. Ce nu înțeleg birocrații DSP-urilor și ai ministerului este faptul că acele teste recoltate de pe mucoase în cazul în care nu identifică virusul confirmă doar că pacientul nu mai este contagios. Uneori acest fapt biologic se suprapune cu VINDECAREA, alteori NU; alteori boala COVID-19, prin efectele, uneori ireversibile asupra unor organe și sisteme evoluează, lasă sechele sau conduce la deces. În ciuda ‘negativării’. Negativarea implică absența contagiozității. Procesul de VINDECARE presupune revenirea la parametrii anteriori a funcțiilor organelor și sistemelor afectate; sau, în cazul sechelelor nici măcar la parametri anteriori ci la parametri stabili și compatibili cu externarea din spital și funcționarea autonomă.

  • Sindicatul „Solidaritatea sanitară” din Botoşani a solicitat marți Institutului Naţional de Sănătate Publică şi Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani să reanalizeze codul de deces al asistentei medicale Lenuța Buta.

Preşedintele Sindicatului „Solidaritatea sanitară” Botoșani, Daniel Bulboacă, s-a arătat revoltat de faptul că INSP a revenit şi a modificat, luni, cauza decesului în cazul asistentei Lenuţa Buta, „deoarece cazul a fost declarat vindecat cu două teste negative”.

El susţine că, atâta timp cât cadrul medical de la Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” a stat timp de o lună la terapie intensivă ca urmare a stării grave generate de contactarea COVID-19, nu se poate ca autorităţile sanitare să susţină că decesul nu a survenit din cauza acestui virus.

sursa: HotNews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *